Pepenele copt, avocado bun de mâncat azi și ananasul dulce, semnele după care alegi fructele la tarabă

Fructele coapte se aleg după semne diferite de la o specie la alta

Bătutul pepenelui cu degetul, mirositul piersicilor, strânsul avocado între degete. Fiecare cumpărător are ritualul lui, moștenit ori inventat. Unele gesturi au o bază reală, altele sunt simple superstiții de piață.

Înaintea lor stă o deosebire pe care puțini o cunosc și care explică de ce unele fructe pot fi cumpărate tari și lăsate pe masă, iar altele, luate necoapte, rămân așa pentru totdeauna.

Fructele care se mai coc acasă și cele care nu

O parte dintre fructe își continuă coacerea după ce au fost rupte de pe plantă. Produc un gaz, etilena, care le înmoaie, le colorează și le transformă amidonul în zahăr. Din această familie fac parte bananele, avocado, perele, piersicile, caisele, prunele, kiwi, mango, pepenele galben și roșiile. Celelalte rămân așa cum au fost culese. Se pot înmuia ori strica, dar nu se mai îndulcesc. Aici intră căpșunile, zmeura, cireșele, strugurii, citricele, ananasul, rodia și pepenele verde. La ele, alegerea de la tarabă e definitivă. De aici, un truc vechi. Fructele din prima grupă se coc mai repede într-o pungă de hârtie închisă, alături de o banană ori de un măr, care degajă multă etilenă. Un avocado tare ca piatra devine bun în 2-3 zile, în loc de o săptămână.

Pepenele verde

Semnul cel mai sigur e pata de pe o parte a cojii, locul pe care pepenele a stat pe pământ. La unul copt, e galbenă, ca untul. Dacă e albă ori verzuie, a fost cules prea devreme.

Al doilea e greutatea. Dintre 2 pepeni la fel de mari, cel mai greu are mai multă zeamă. Coaja unui pepene copt e mată, nu lucioasă, și atât de tare încât unghia nu o zgârie ușor.

Ciocănitul are și el un rost: un sunet plin, adânc, ca de tobă, arată un miez copt și zemos. Unul sec și ascuțit, un pepene crud. Unul înfundat, fără ecou, unul trecut. Cere însă ureche formată. Codița uscată arată doar că au trecut câteva zile de la cules, nu că fructul s-a copt pe vrej.

Pepenele galben și ananasul

Pepenele galben se alege cu nasul. La capătul opus codiței trebuie să miroasă dulce, parfumat. Fără miros, e necopt. Cu miros de alcool, a trecut. Același capăt cedează ușor la apăsarea degetului mare. La soiurile cu plasă pe coajă, desenul trebuie să fie ridicat și bine conturat, pe un fond gălbui, nu verde.

Ananasul nu se mai îndulcește după recoltare, deci trebuie luat copt. Se miroase la bază: o aromă dulce, limpede, e semn bun. Lipsa mirosului înseamnă fruct necopt, mirosul acru, de oțet, unul fermentat. Coaja ar trebui să aibă o tentă aurie măcar în partea de jos, iar fructul, să fie greu și ușor elastic la strângere. Proba frunzei smulse din mijlocul coroanei, foarte răspândită, nu e de încredere.

Avocado

E fructul cu fereastra cea mai scurtă: tare luni, perfect miercuri, cenușiu vineri. Se ține în căușul palmei și se strânge ușor, cu toată mâna, nu cu vârfurile degetelor, care lasă vânătăi. Un avocado bun de mâncat cedează puțin, ca un unt scos de o jumătate de oră din frigider.

Proba codiței ajută. Butonul mic din vârf se desprinde cu unghia. Dacă dedesubt e verde-gălbui, fructul e bun. Dacă e maroniu, miezul a început să se închidă. Dacă butonul nu se desprinde, mai are de așteptat.

Culoarea cojii depinde de soi. Cel mai răspândit, cu coaja zgrunțuroasă, trece de la verde la aproape negru pe măsură ce se coace. Soiurile cu coaja netedă rămân verzi și coapte.

Odată ajuns la punct, avocado se mută la frigider, unde mai rezistă 2-3 zile.

Piersicile, caisele și perele

La piersici și la caise, roșeața nu înseamnă nimic, fiindcă ține de soi și de soare. Contează culoarea de fond, vizibilă în jurul codiței: galbenă ori crem la un fruct copt, verzuie la unul cules prea devreme. Cel bun miroase de la distanță și cedează ușor de-a lungul liniei care îl împarte în 2.

Para se coace dinspre miez spre coajă. Când pare moale peste tot, în mijloc e deja făinoasă. Se apasă ușor cu degetul mare lângă codiță, la „gât”. Dacă cedează acolo, e gata.

Căpșunile, cireșele și strugurii

Fiindcă nu se mai coc, se cumpără exact cum vor fi mâncate. Căpșunile bune sunt roșii până sub codiță, fără umeri albi, lucioase și, mai presus de orice, parfumate. Cele mari și fără miros au, de regulă, gust de apă. Caserola se întoarce, ca să se vadă fundul, unde se ascund fructele strivite.

La cireșe și la struguri, codița spune vârsta. Verde și elastică înseamnă fruct proaspăt cules. Maronie, uscată, casantă, unul care a stat. Boabele de strugure trebuie să fie bine prinse de ciorchine și acoperite de pulberea aceea albicioasă, mată, un strat natural de ceară care arată că nu au fost frecate și spălate.

Citricele și bananele

Portocalele, mandarinele și lămâile se aleg după greutate. Fructul greu pentru mărimea lui e plin de zeamă, cel ușor, uscat pe dinăuntru. Coaja fină și subțire e semn mai bun decât cea groasă și buretoasă. Culoarea nu ajută: portocalele perfect coapte pot avea pete verzi.

Bananele se cumpără după planul săptămânii, câteva galbene, pentru azi, câteva cu vârfurile verzi, pentru zilele următoare. Punctele maro de pe coajă nu arată stricăciune, ci zahăr: amidonul s-a transformat, iar fructul e cel mai dulce.

Păstrarea, după cumpărare

Fructele care se mai coc stau la temperatura camerei până ajung la punct, apoi pot fi mutate la frigider, pentru câteva zile. Puse la rece prea devreme, piersicile și roșiile rămân făinoase și fără gust. Fructele de pădure, cireșele și strugurii merg direct la frigider și se spală doar înainte de a fi mâncate, fiindcă umezeala le mucegăiește într-o zi. Un pepene întreg rezistă o săptămână la răcoare. Tăiat, se acoperă și se termină în 3 zile. Dincolo de orice semn, cel mai bun indiciu rămâne calendarul. Un fruct cumpărat în luna lui, crescut aproape, cules copt și adus la piață a doua zi, bate fără efort unul care a traversat un ocean în stare verde, oricât de atent ar fi fost ales din lădiță.