Perușii de companie, păsări vorbărețe care trăiesc până la 10 ani și au nevoie de mai mult decât o colivie

Perușii, cele mai răspândite păsări de companie

Perușul ondulat, originar din zonele aride ale Australiei, este cea mai populară pasăre de companie din lume și una dintre cele mai frecvente din casele românești.

În natură trăiește în stoluri mari, care parcurg distanțe lungi în căutarea apei și a semințelor. Culoarea sălbatică este verde cu galben, iar varietățile albastre, albe, galbene și multicolore au fost obținute prin selecție, în crescătorii.

Perușul trăiește, cu îngrijire bună, 7-10 ani, iar unele exemplare depășesc 12-15 ani.

Este inteligent, sociabil, curios, și poate învăța să imite cuvinte și sunete.

Asta înseamnă și că are nevoie de atenție, stimulare și companie, iar un peruș singur, ținut ani întregi într-o colivie mică, fără jucării și fără interacțiune, suferă.

Unul sau doi peruși

Perușii sunt păsări de stol și se simt bine în compania altor peruși. O pereche sau două păsări de același sex trăiesc, de regulă, mai liniștite decât un peruș singur. Un peruș singur se atașează mai mult de oameni și învață mai ușor să vorbească, dar are nevoie de interacțiune zilnică, de cel puțin 1-2 ore. O pereche mascul-femelă poate depune ouă. Fără o căsuță de cuibărit, reproducerea e mai puțin probabilă. Sexul perușilor adulți se recunoaște, în general, după ceara, zona de deasupra ciocului: albastră la masculii adulți, maronie sau bej la femele, cu excepții la anumite varietăți.

Colivia, cât mai mare

Colivia e casa perușului pentru cea mai mare parte a zilei, iar dimensiunea contează mult.

Pentru o pereche, dimensiunile minime recomandate de organizațiile de protecție a animalelor sunt de ordinul a 80 de centimetri lungime, 50 de lățime și 60-80 de înălțime, cu accent pe lungime, pentru că perușii zboară orizontal.

Distanța dintre bare: 1-1,2 centimetri, ca pasărea să nu-și prindă capul.

Coliviile rotunde, înguste și înalte, sunt nepotrivite.

Stinghiile din lemn natural, de grosimi diferite, sunt mai bune pentru picioare decât cele de plastic, toate de același diametru.

Colivia se așază la nivelul ochilor, într-o cameră frecventată de familie, departe de bucătărie, de curenți de aer, de soarele direct și de calorifere.

Hrana, dincolo de semințe

Amestecul de semințe pentru peruși, cu mei, semințe de canar și ovăz, este baza, însă o dietă doar din semințe e prea săracă în vitamine și prea grasă. De aceea, zilnic, în colivie ar trebui să ajungă și puțină verdeață sau legume: morcov ras, broccoli, spanac, dovlecel, ardei gras, bucăți de măr sau de pară fără sâmburi. Perușilor le plac și păpădia culeasă departe de drumuri, salata verde și, în cantitate mică, pătrunjelul. Unele alimente sunt însă interzise, în primul rând avocado, toxic pentru păsări, apoi ciocolata, cafeaua, alcoolul, mâncarea sărată sau prăjită, ceapa, usturoiul și sâmburii de mere și de caise. Un os de sepie agățat de gratii aduce calciu și ajută la tocirea ciocului, iar apa se schimbă în fiecare zi, cu vasele spălate.

Zborul liber, necesar

Perușii au nevoie să zboare zilnic, ideal 1-2 ore, în afara coliviei.

Camera se pregătește înainte: ferestrele închise, perdelele trase peste geamurile mari, în care pasărea se poate lovi, ventilatoarele oprite, aragazul stins, alte animale scoase din cameră.

Oglinzile mari, vasele cu apă, plantele toxice, cablurile electrice sunt pericole.

Majoritatea perușilor pierduți au zburat pe o fereastră deschisă sau pe ușa balconului, iar un peruș scăpat afară rareori supraviețuiește mult.

Îmblânzirea și vorbirea

Îmblânzirea se face răbdător, cu vorbitul liniștit lângă colivie, în primele zile, fără mișcări bruște.

Mâna introdusă încet în colivie, cu o recompensă, un fir de mei, apoi degetul pus sub pieptul păsării, ca o stinghie.

Sesiunile scurte, de 10-15 minute, de câteva ori pe zi.

Masculii învață, de regulă, mai ușor să vorbească. Cuvintele scurte, repetate des, cu același ton, în aceleași situații, sunt reținute mai repede.

Un record înregistrat de Cartea Recordurilor a atribuit unui peruș un vocabular de peste 1.700 de cuvinte, dar majoritatea perușilor învață câteva cuvinte sau fraze scurte.

Canarii și nimfele, alte păsări de companie

Canarul, originar din Insulele Canare, e cunoscut pentru cântec, iar masculii cântă mult mai frumos și mai des decât femelele. Trăiește, de regulă, 8-12 ani, iar o colivie lungă, în care să poată zbura, e mai importantă decât interacțiunea cu omul, pentru că e o pasăre mai puțin sociabilă decât perușul.

Nimfa, sau cacadu-ul nimfă, tot din Australia, cu creasta galbenă și obrajii portocalii, e mai mare decât perușul, foarte afectuoasă și poate trăi 15-20 de ani.

Nimfele învață să fluiere melodii mai ușor decât să vorbească.

Papagalii mari, cum sunt papagalul gri african sau aras, trăiesc zeci de ani, uneori peste 50, cer spațiu mult, atenție zilnică de ore întregi și sunt, pentru majoritatea familiilor, o responsabilitate foarte mare.

Achiziția oricărei păsări exotice se face doar din surse legale, cu acte, pentru că traficul cu păsări sălbatice capturate din natură amenință multe specii.

Sănătatea, semnele de avertizare

Păsările ascund boala până târziu.

Pasărea înfoiată, care doarme mult pe două picioare, pe fundul coliviei, care nu mai mănâncă, cu penele murdare în zona cloacei, cu respirația cu coada care se mișcă ritmic, cu secreții la nări, are nevoie de un medic veterinar care tratează păsări, cât mai repede.

Ciocul sau ghearele prea lungi, cruste în jurul ciocului și pe picioare cer control.

Fumul de țigară, spray-urile, lumânările parfumate și vaporii tigăilor cu strat antiaderent supraîncălzite sunt toxici pentru păsări, care au un aparat respirator foarte sensibil.